De Vizitat

Obiective Turistice Bio si Zoogeografice


Codrii de Arama


Codrii de Arama

Alături de “Pădurea de argint”, rezervaţia “Codrii de aramă” completează incursiunea în cadrul natural de poveste al ţinutului Neamţ. Rezervația de goruni se află situată în comuna Agapia, pe dealul Filiorul, la o altitudine cuprinsă între 550 și 650 metri, având o suprafață de peste 20 de hectare.


Cei mai în vârstă arbori ai rezervației au în jur de 135 ani. Alături de aceştia, în cadrul rezervației se mai pot admira aproximativ 300 specii de plante. Atmosfera de aici este într-adevăr de poveste. Pârâul Filioara străbate poalele dealului cu acelaşi nume, înconjurat de pâlcuri de rachitişuri. Iar frumusețea pajiştii, care împrejmuiește pădurea, este dată de plante de păiuş roşu şi de iarba vântului.


Localnicii spun că pe la asfinţint, sub lumina razelor de soare, poate fi admirat “văzduhul tămâiet”, descris de Mihai Eminescu în poemul Călin, file din poveste. Cu numeroase posibilităţi de cazare în cadrul pensiunilor, comuna Agapia este una din destinațiile preferate ale turiştilor.



Padurea de Argint


Padurea de Argint

“[…] De treci codrii de aramă, de departe vezi albind / Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint” (Mihai Eminescu, Călin - file din poveste)


Cunoscută din versurile eminesciene, rezervaţia forestieră “Pădurea de argint” se află pe teritoriul comunei Agapia lângă sediul Ocolului Silvic Văratec, pe terasa inferioară a pârâului Topoliţei.


Pădurea ocupă o suprafaţă de peste două hectare şi este situată la o altitudine de 540 de metri. În cea mai mare parte, rezervaţia cuprinde mesteceni cu vârsta de peste un secol, însă se găsesc şi arbori mai tineri de 20 şi până la 50 de ani. Dacă ajungeţi să o vizitaţi la începutul verii, în ziua de 15 iunie, nu rataţi Serbarea câmpenească “Pădurea de argint”. Serbarea este una populară, cu caracter folcloric, iar prima ediţie a acesteia s-a desfăşurat în anul 1977.


Fotografii unice pot fi realizate pe durata toamnei şi iernii, atunci când mestecenii pădurii îmbracă haina pe care Mihai Eminescu a descris-o cu atâta măiestrie în poemul Călin, file din poveste.



Parcul Natural Vanatori-Neamt


Parcul Natural Vanatori-Neamt

Constituit în anul 1999, “Parcul Natural Vânători Neamţ” se află în partea nordică a judeţului Neamţ, la granița cu Suceava, și se întinde pe raza comunelor Crăcăoani, Agapia, Vânători-Neamț și a stațiunilor Bălțătești și Oglinzi.


Din punct de vedere geografic, parcul se întinde pe versantul estic al Munților Stânișoarei (subdiviziunea Munții Neamțului), în partea estică a Carpaților Orientali și peste Subcarpații Neamțului (aflați în cadrul Subcarpaților Orientali), acoperind o parte a bazinului Ozanei și Cracăului.

Suprafaţa parcului este de aproape 31.000 de hectare, dintre care peste 26.000 reprezintă fond forestier. Parcul adăposteşte o largă paletă de valori naturale, culturale şi istorice, dar importanţa parcului rezidă în impresionata diversitate a florei şi faunei. În cadrul faunei, Parcul găzduieşte o serie de specii rare sau aflate pe cale de dispariţie: ursul brun, râsul, vidra, zimbrul sau pisica sălbatică, cerbul carpatin şi căpriorul.

Principalele arii protejate din cadrul “Parcului Vânători Neamţ” sunt “Pădurea de argint”, “Codrii de aramă”, “Rezervaţia de stejar Dumbrava” şi Rezervaţia de zimbri şi faună carpatină “Dragoş Vodă”. “Pădurea de argint” este alcătuită din arboret de mesteacăn, unii arbori având vârste de peste 100 de ani, iar “Codrii de Aramă” reprezintă o arie naturală protejată alcătuită în majoritate din gorun cu vârste de până la 150 de ani.

Între Valea pârâului Neamţ şi a pârâului Nemţişor, “Rezervaţia Dumbrava” conservă păduri de stejari seculari. În cadrul rezervaţiei de zimbri “Dragoş Vodă” se mai pot admira cerbi carpatini, cerbi lopătari, bursuci şi specii de avifaună.


Parcul Natural Vanatori-Neamt Parcul Natural Vanatori-Neamt Parcul Natural Vanatori-Neamt


Rezervatia de zimbri "Dragos Voda"


Rezervatia de zimbri Dragos Voda

Rezervaţia “Dragoş Vodă” este una dintre cele mai mari din Europa, cu o cuprindere de 11.500 de hectare.


Rezervaţia a fost înfiinţată în anul 1968 şi se află în nordul judeţului, în comuna Vânători Neamţ, în apropierea Mănăstirii Neamţului. Potrivit cronicii Ocolului Silvic Tîrgu Neamţ, primele trei exemplare, Rarău, Roxana şi Raluca, au fost aduse din Polonia în anul 1970. Dintre cei 28 de zimbri existenţi la Vânători-Neamţ, şase exemplare pot fi admirate la Zimbrăria “Dragoş Vodă”. Restul exemplarelor se află în parcul de aclimatizare, care se întinde pe o suprafaţă împrejmuită de 180 de hectare.


Rezervatia de zimbri Dragos Voda

În cursul anilor s-au realizat transferări de zimbri între rezervaţii. În anul 1982, s-au transferat la Rezervaţia de Zimbri Bucşani-Neagra zimbrii Medalist, Mentol, Metocika, Meringhia şi Robu, şi au rămas la “Dragoş Vodă” zimbrul Rarău şi zimbroaica Ravena. De la aceeaşi rezervaţie, s-au adus în anul 1998 trei zimbri, Rodion, Rochiţa şi Rodia. În anul 2009, au fost aduse încă patru femele de zimbru din Suedia. Pe lângă exemplarele de zimbri, rezervaţia cuprinde şi exemplare de cerbi carpatini, cerbi lopătari, căpriori, vulpi, urşi, lupi şi specii de păsări. În rezervaţie se mai găsesc şi câteva iazuri, special amenajate pentru pescuit, cu exemplare de crap, caras, şalău, ştiucă sau biban.

Rezervatia de zimbri Dragos Voda Rezervatia de zimbri Dragos Voda Rezervatia de zimbri Dragos Voda


Trasee Turistice




Itinerar: Tîrgu Neamţ – Humuleşti – Agapia – Mănăstirea Neamţ – Tîrgu Neamţ


Obiective turistice: Casa Memorială „Veronica Micle”, Muzeul Memorial „Ion Creangă”, Casa Memorială “Alexandru Vlahuţă”, Muzeul Memorial „Mihail Sadoveanu”.


Durata: o zi; km. 60


Mijloace de transport: auto personal, auto de transport local, atelaje trase de cai (trăsură sau sanie), biciclete de teren pentru grupuri de turişti tineri.


Descrierea traseului: primul obiectiv turistic din traseu este Casa Memorială “Veronica Micle” din Tîrgu Neamț, amplasată pe B-dul Ştefan cel Mare, nr. 33.


Program de vizitare: zilnic 9-17 (octombrie - martie); 10-18 (aprilie - septembrie); luni - închis;


Trecând podul peste “Ozana cea limpede şi frumos curgătoare”, ajungem la Humuleşti. O poartă de lemn sculptat adăposteşte intrarea într-unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale ale ţării – Muzeul Memorial “Ion Creangă” din Humulești.


Program de vizitare: zilnic 9-17 (octombrie - martie); 10-18 (aprilie - septembrie); luni - închis


De la Humuleşti ne deplasăm spre comuna Agapia pentru a vizita Casa memorială „Alexandru Vlahuţă” situată în satul mănăstiresc din comuna Agapia, lângă mănăstirea cu acelaşi nume. Cu ocazia sărbătoririi centenarului naşterii scriitorului, în anul 1958, casa a fost amenajată şi inaugurată ca muzeu memorial.


Program de vizitare: zilnic 9-17 (octombrie-martie); 10-18 (aprilieseptembrie); luni – închis


Din şoseaua principală ce duce la Mănăstirea Neamţ, un drum lateral ne conduce pe Dealul Vovideniei, într-un cadru natural fermecător, la casa unde a poposit şi a creat opere literare marele nostru scriitor Mihail Sadoveanu.


Program de vizitare: zilnic 9-17 (octombrie-martie); 10-18 (aprilieseptembrie); luni - închis





Itinerar: Tîrgu Neamţ - tur de oraş


Obiective turistice: Cetatea Neamţ, Monumentul Vânătorilor de munte, Muzeul de Istorie şi Etnografie, Monumentul Eroilor.


Durata: o zi; km. 8


Mijloace de transport: drumeţie, auto personal, atelaje trase de cai (trăsură sau sanie), biciclete de teren pentru grupuri de turişti tineri.


Descrierea traseului: încă de la intrarea în oraşul Tîrgu Neamţ, privirea ţi se opreşte pe ruinele Cetăţii Neamţ. Legendele vorbesc despre ,,…cavaleri teutoni veniţi de peste munţi pe aceste meleaguri şi care în negura vremilor au construit aici ziduri de cetate”. Istoricii aduc însă dovezi că Cetatea Neamţ este o creaţie moldovenească, ridicată la sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru I Muşat şi consolidată în timpul lui Ştefan cel Mare.


Program de vizitare: zilnic 9-17 (octombrie - martie); 9-19 (aprilie - septembrie); luni – închis.


De la Cetate, ne continuăm drumeţia prin pădure, pe un traseu de aproximativ 3 kilometri, care merge pe coama dealului Pleşu până la Monumentul Vânătorilor de munte. Monumentul este situat în partea de nord-est a oraşului, pe o largă terasă creată artificial în 1936 pe Culmea Pleşului. De la Monument, coborâm aproximativ 2 kilometri pe strada Băile Oglinzi, apoi prin centrul oraşului, pe b-dul Ştefan cel Mare, până la Muzeul de Istorie şi Etnografie. Clădirea muzeului este monument de arhitectură şi a fost construită între anii 1852 - 1853. Funcţionând iniţial ca Scoală Domnească, putem aminti că în această clădire au învăţat Ion Creangă şi Vasile Conta. Expoziţia permanentă a muzeului cuprinde obiecte descoperite în urma săpăturilor arheologice desfăşurate între anii 1939 – 1963, precum şi istoria meşteşugurilor tradiţionale din Depresiunea Neamţ.


La 500 de metri de muzeu, în cadrul unui parc amenajat, se află Monumentul Eroilor, ridicat în cinstirea eroilor nemţeni căzuţi în Marele Război pentru Întregirea Neamului (1916 - 1919). După cel de-al Doilea Război Mondial, a fost ridicat şi un monument al ostaşilor sovietici căzuţi în luptele duse în zona localităţii Tîrgu Neamţ, în vara anului 1944.





Itinierar: Mănăstirea Văratec - Mănăstirea Agapia - Mănăstirea Agapia din Deal - Schitul Sihla - Schitul Daniil Sihastru


Durata: o zi; km. 60


Mijloace de transport: auto personal, atelaje trase de cai (trăsură sau sanie), biciclete de teren pentru grupuri de turişti tineri, mijloace combinate (auto și drumeţie).


Descrierea traseului: plecăm de la Tîrgu Neamţ pe DN 15 C spre Piatra Neamţ şi după 12 kilometri ajungem la satul mănăstiresc Mănăstirea Văratec. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, fondată de maica Olimpiada în anul 1785.


De la Văratec, trecând prin satul Filioara, ajungem la Mănăstirea Agapia. Mănăstirea este aşezată pe valea pârâului Agapia şi este străjuită din toate părţile de munţi înalţi cu piepturi abrupte şi păduri seculare, iar în partea de jos, de livezi şi grădiniţe cu flori ce împodobesc casele şi curţile călugăriţelor, constituind un peisaj pitoresc.


Faima de care se bucură Mănăstirea Agapia se explică şi prin existenţa aici a picturilor murale interioare , executate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1860. Mănăstirea s-a constituit prin ctitorii succesive din perioada secolelor XIV-XVII ale sihastrului Agapie, domnitorului Petru Rareş şi a Doamnei Anastasia, soţia lui Gheorghe Duca-Vodă. A fost reconstruită integral din bârne groase de brad între anii 1990-1994, păstrându-se doar turnul clopotniţă.


De la Mănăstirea Agapia, pe cărări de munte, se poate ajunge la Schitul Sihla şi la Mănăstirile Secu şi Sihăstria. Se poate ajunge la Sihla și cu maşina din spatele Mănăstirii Agapia, parcurgând un drum forestier de 8 kilometri, iar cei care vor să ajungă pe jos, de la Agapia din Deal pot continua traseul spre Sihla, pe coama muntelui.


Schitul Daniil Sihastrul este aşezat la 2 kilometri de Schitul Sihla. Pe drum sunt amenajate băncuţe din lemn pe care te poţi odihni şi, în acelaşi timp, poţi să admiri frumuseţile ce te înconjoară. Dacă vrei să te răcoreşti şi să bei apă, poţi să poposeşti un pic la Izvorul Tămăduirii, care este amenajat chiar înainte de a ajunge la schit.





Itinerar: Mănăstirea Sihăstria - Schitul Poiana lui Ioan - Mănăstirea Secu - Schitul lui Nifon - Mănăstirea Neamţ - Schitul Vovidenia - Schitul Icoana Veche - Biserica Adormirea Maicii Domnului din Tîrgu Neamţ - Biserica Sfântul Gheorghe din Tîrgu Neamţ - Schitul Sf. Mina


Durata: o zi; km. 80


Mijloace de transport: auto personal, atelaje trase de cai (trăsură sau sanie), biciclete de teren pentru grupuri de turişti tineri, mijloace combinate (auto și drumeţie).


Descrierea traseului: plecăm de la Tîrgu Neamţ pe DN 15 B spre comuna Vânători Neamţ- Poiana Largului şi, după ce trecem de Pădurea Branişte, cotim la stânga spre Mănăstirea Sihăstria, situată la 22 de kilometri de Tîrgu Neamţ. Mănăstirea Sihăstria, prin cele trei secole de existenţă, continuă cu fidelitate stilul clasic moldovenesc şi adăposteşte obiecte bisericești, vase liturgice şi o bibliotecă cu o mare valoare istorică şi culturală.


Schitul Poiana lui Ioan este situat la 3 kilometri de Mănăstirea Sihăstria. Se poate ajunge la schit fie cu maşina, fie pe jos, printr-o pădure seculară de fagi şi de conifere.


Mănăstirea Secu este una dintre vechile vetre monahale ortodoxe din judeţul Neamţ. Schitul Nifon este situat la 3 kilometri de Mănăstirea Secu și a fost înfiinţat în anul 1690. La nord-vest de renumita Cetate Neamţ, la numai 12 kilometri, într-o poiană larg deschisă pe valea Nemţişorului, este aşezată vestita Mănăstirea Neamţ. Schitul Vovidenia a fost sfinţit în anul 1857. Aici se află casa construită de Visarion Puiu în anul 1937, în care a locuit şi a scris, după anul 1944, scriitorul Mihail Sadoveanu. Schitul Icoana Veche se află situat la 7 kilometri vest de Mănăstirea Neamţ și cuprinde o biserică din lemn.


Biserica Adormirea Maicii Domnului din Tîrgu Neamţ este aşezată în centrul oraşului și datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Biserica Sf. Gheorghe din Tîrgu Neamţ este prima biserică făcută din piatră în Tîrgu Neamț și a fost construită între anii 1800 -1808.


La aproximativ 2 kilometri de la ieşirea din Tîrgu Neamț, puteți vizita Schitul Sfântul Mina. Schitul este un aşezământ monastic de călugări și aparţine Mănăstirii Sihăstria.





Itinerar: Tîrgu Neamţ - Vânători Neamţ - Agapia - Filioara - Tîrgu Neamţ


Obiective turistice: Rezervaţia de zimbri “Dragoş Vodă”, Parcul Natural Vânători-Neamţ, Pădurea de Argint, Codrii de Aramă


Durata: o zi; km. 60


Mijloace de transport: auto personal, atelaje trase de cai (trăsură sau sanie), biciclete de teren pentru grupuri de turişti tineri.


Descrierea traseului: ne deplasăm de la Tîrgu Neamţ spre comuna Vânători Neamţ, unde este amplasată Rezervaţia de zimbri şi faună carpatină “Dragoş Vodă”. Rezervația a fost înfiinţată în anul 1968 și se întinde pe aproximativ 11.500 de hectare. Într-un cadru natural de aproximativ patru hectare, se găsesc șase exemplare de zimbri, dintre care doi masculi şi patru femele. În cadrul rezervaţiei, pe lângă zimbri, se mai pot întâlni cerbi carpatini, cerbi lopătari, căpriori, vulpi, bursuci, iepuri, urşi și lupi. Parcul Natural Vânători-Neamţ este o arie protejată constituită în anul 1999, destinată protejării moştenirii naturale, spirituale şi culturale a zonei. Așezat pe raza comunelor Crăcăoani, Agapia, Vînători, a orașului Tîrgu Neamţ și a staţiunilor Bălţăteşti şi Oglinzi, Parcul Natural Vânători Neamţ este de o frumuseţe unică, cu un peisaj pitoresc deosebit.


Consacrată în literatura română de Mihai Eminescu în poemul Călin, file din poveste - “De treci codrii de aramă, de departe vezi albind/Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint" - pădurea de argint este situată pe teritoriul comunei Agapia lângă sediul Ocolului Silvic Văratec, pe terasa inferioară a pârâului Topoliţei, la altitudinea de 540 de metri. Pădurea este alcătuită din arboret de mesteacăn, având arborii cei mai bătrâni cu vârsta de peste 100 ani, dar pădurea cuprinde și arbori cu vârste între 20 și 50 de ani.


Alături de “Pădurea de argint”, rezervaţia forestieră “Codrii de aramă” completează incursiunea în cadrul natural de poveste al Parcului Natural Vânători Neamț. Rezervația de goruni se află în comuna Agapia și ajunge până la altitudinea de 650 de metri. Codrii se întind pe aproape 10 hectare, iar cei mai în vârstă arbori au în jur de 135 ani.



Turism Religios


Biserica Adormirea Maicii Domnului


Biserica Adormirea Maicii Domnului

Biserica se află în centrul orașului și a fost ctitorită de domnitorul Gheorghe Ștefan între anii 1654 și 1658. În anul 1864, la incendiul care a izbucnit în noaptea de miercuri din săptămâna mare, biserica din lemn a fost distrusă. Reconstrucția din anul următor s-a făcut din piatră și cărămidă, în stil bazilical, cu trei turle. Deasupra trecerii spre pronaos poate fi admirată scena Adormirii Maicii Domnului. În mijlocul planului frontal se află Maica Domnului întinsă pe un pat, adormită, cu mâinile încrucișate pe piept. La capul Maicii Domnului se află Sfântul Apostol Petru. În partea opusă se află Sfântul Apostol Pavel, privind la Maica Domnului. În spatele patului, se află Iisus Hristos, încadrat de îngeri, și de sfinții ierarhi. Hristos ține în mâini sufletul mamei Sale sub forma unui prunc înfășat. El și Maica Domnului – atât trupul cât și sufletul ei – sunt reprezentați cu aureole; la fel și îngerii. Apostolii și ierarhii apar fără aureole, pentru a se evidenția chipurile Mântuitorului și Maicii Domnului. Reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc înfășat simbolizează faptul că atunci când a murit, duhul ei s-a născut la o nouă viață.

Biserica Adormirea Maicii Domnului Biserica Adormirea Maicii Domnului Biserica Adormirea Maicii Domnului Biserica Adormirea Maicii Domnului


Biserica Sfantul Gheorghe


Biserica Sfantul Gheorghe

Biserica a fost construită între anii 1800 și 1808, prin contribuția negustorilor din familia Brașoveanu din Tîrgu Neamț. Biserica are formă de navă, în stil bizantin treflat, cu turla la mijloc, şi are ziduri groase de fortăreață, fiind construită în perioada în care ctitoriile religioase trebuiau să preia rolul fostelor cetăți în apărarea locuitorilor. Pictura interioară a fost realizată numai prin cheltuiala psaltului Ioan, aceasta fiind făcută în anul 1822. Catapeteasma este lucrată din lemn de tei și este poleită cu aur. La incendiul din anul 1864, când a ars toată această parte a orașului, la biserică a ars acoperișul. Lucrările de reparații au durat aproape trei ani de zile.


Dintre obiectele importante de patrimoniu ale bisericii se numără icoana Sf. Gheorghe, dăruită de psaltul Ioan în anul 1826, o evanghelie tipărită în anul 1794 la Râmnicu Vâlcea, dăruită de Mihail eschimonah; un potir și o candelă, dăruite în anul 1852 de kir Neonil, starețul Mănăstirii Neamț; un policandru dăruit de preotul Vasile Răsmeriţă, un candelabru dăruit în anul 1908 de către Aglaia Gorgos; două cruci de argint, un epitrafir din anul 1851, cât şi cele cinci clopote dăruite de psaltul Ioan (1828), Maria Vasiliu, Ioan Teohari (1869), părintele Nicolae Marcoci (1881), Nicolae Petroniu și Ioan Vasiliu (1898).

Biserica Sfantul Gheorghe Biserica Sfantul Gheorghe Biserica Sfantul Gheorghe


Manastirea Agapia


Manastirea Agapia

“…Din câte biserici avem în țară, nici una nu închide o așa de aleasă comoară artistică, atâta bogăție de viață cerească, exprimată așa de frumos, așa de curat și cu atâta putere" (Alexandru Vlahuță, 1910).


Mănăstirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate monumente din această parte a ţării, fiind situat la 9 km faţă de Tîrgu Neamţ. Ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861.


Ansamblul Mănăstirii Agapia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț și este alcătuit din următoarele 7 obiective: Biserica „Sf. Voievozi” - datând din secolul al XVII-lea, Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” - datând din 1864, Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov” - datând din 1821, Chiliile – datând din secolele XIX-XX, Construcțiile din incintă - datând din secolele XIX-XX, Turnul clopotniță - datând din 1823, Bolnița de lemn „Adormirea Maicii Domnului” - datând din 1780, La acestea se adaugă și Casa scriitorului Alexandru Vlahuță


Manastirea Agapia

Istoria Mănăstirii Agapia este strâns legată de istoria schitului Agapia Veche, ctitorită de Cuviosul Agapie - numele de Agapie, în limba greacă, înseamnând "drag", "dragoste" (faţă de aproape).


Prima mențiune documentară este atestată prin Hotarnica lui Ilieș Vodă din anul 1437, care delimitează moșia Mănăstirii Agapia de cea a Mănăstirii Neamț. Construcțiile de la Agapia din Deal nu prea aveau viață lungă din cauza terenului şi, în jurul anului 1600, o parte dintre călugări sau mutat în vale, ridicând aici o mică biserică, iar în jurul ei se va dezvolta Mănăstirea Agapia de astăzi, pomenită sub numele de Agapia Nouă, Agapia din Vale sau Agapia Mare.


Manastirea Agapia

Noua mănăstire a fost construită între 16 octombrie 1642 și 3 septembrie 1644 de către hatmanul Gavriil Coci – fratele domnitorului Vasile Lupu - și soția sa, cneaghina Liliana. Mănăstirea a fost sfințită la 12 septembrie 1647 de către Mitropolitul Varlaam Moțoc, în acest răstimp construinduse chiliile, ce formează incinta mănăstirii, iar la rasarit, clopotnița, construcție masivă din piatră de granit.


Mănăstirea Agapia este formată dintro incintă alcătuită din clădiri pe două nivele, având un cerdac larg, care se desfășoară de jur-împrejurul bisericii. Pe latura de est se află un turn de clopotniță cu două etaje, având la primul etaj o prispă continuă cu arcade elegante și coloane de lemn dispuse în linie. Pe latura sudică a incintei se află Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului”. În paraclis se află vechea catapeteasmă cu picturi din secolul al XVIII-lea ale Paraclisului „Sf. Gheorghe” de la Mănăstirea Bisericani. Principalul element al complexului este Biserica „Sf. Voievozi”, care are plan triconc. Edificiul este construit pe temelie de piatră brută, cu ziduri de o grosime impresionantă. El are abside semicirculare, la care au fost adăugate ulterior un diaconicon la sud și un proscomidiar la nord. Lăcașul de cult are un acoperiș cu o înclinație redusă, acesta fiind străpuns de o turlă octogonală aflată deasupra naosului. Biserica are fațade în stil neoclasic spoite cu var alb. Peretele vestic este delimitat longitudinal de doi pilaștri corintici, având la partea superioară un fronton cu arcaturi în plăci de ghips cu motive florale. Sub arcaturi se află dispuse o fereastră în formă de rozetă și două ferestre largi cu decorații de factură neoclasică. Zidurile sunt susținute de trei contraforturi, doi în dreptul naosului (unul pe latura sudică și unul pe latura nordică) și un picior de contrafort în axul absidei altarului. În interior a fost eliminat zidul de mare grosime, care separa pridvorul inițial de pronaos, el fiind înlocuit cu trei arce care se sprijină pe două rânduri de coloane dorice masive.


Manastirea Agapia

Manastirea Agapia a fost locuită de călugări până în anul 1803, când prin hrisov domnesc ea devine obște de maici. Stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora Mitropolitului Veniamin Costache. În jurul incintei există 140 de case vechi de 100 sau chiar 200 de ani, care au fost trecute pe lista monumentelor istorice.


Manastirea Agapia are un număr de aproximativ 340 de maici, dintre care aproape 100 de maici viețuiesc în obștea mănăstirii, iar celelate în satul monahal.


Unic în Moldova este și Seminarul Teologic Monahal "Sfânta Cuvioasă Parascheva", înființat în vremea patriarhului Iustinian Marina, de altfel singurul seminar de fete din zonă.


Cu prilejul renovării din anul 1858, interiorul bisericii a fost pictat de Nicolae Grigorescu între anii 1858 și 1861. Pictorul a folosit modele vii, alese cu multa grijă, pentru a realiza portretele sale și s-a inspirat pentru compoziții din marii meșteri ai Renașterii. Pentru Icoana Sfântului Gheorghe în picioare, de pe ușa stângă a altarului, s-a inspirat din sculptura lui Donatello din Florența, iar pentru a realiza pe proorocul Daniel, din stânga registrului de sus al tampei, și-a facut autoportretul. Trei tablouri reprezintă capodopera lui Grigorescu la Agapia: Intrarea în Ierusalim, portretul Sfântului Gheorghe de pe ușa altarului și Maica Domnului cu Iisus în brațe, tronând în nori, înconjurată de îngeri". (C. Matasa, 1929).


Manastirea Agapia

Pe zidurile de nord și de sud ale naosului, în apropierea absidelor laterale, Nicolae Grigorescu a zugrăvit două portrete de mari proporții, cele ale Sfinților Teodor și Eustațiu, sfinți militari - unul roman și celălalt dac.


În cupola boltei naosului este pictat Iisus Pancocrator, tronând pe un curcubeu, care pune în valoare tricolorul românesc. O manieră picturală, cu pastă uleioasă îngroșată și linii sigure, a fost abordată pentru tablourile Apostolilor Petru, Andrei, Ioan și Pavel, de pe cilindrul bolții, între patru ferestre.


Din cele 29 de lucrări originale ce poarta semnătura lui Grigorescu se detașează icoana Maicii Domnului, inspirată de "Madona Sixtina" a lui Rafael, portretul Mitropolitului Sofronie Miclescu și compoziția "Iisus pe Golgota", daruită stareței Tavefta Ursache în semn de omagiu. În anul 1873, stareța Tavefta a îmbrăcat icoanele din catapeteasmă în argint, precum și icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.

În incinta mănăstirii se găsește un muzeu, care alături de tablouri ale marelui pictor, adăposteşte lucrări de artă medievală și religioasă, precum și o bibliotecă cu un patrimoniu de peste 12.000 de volume.

Manastirea Agapia Manastirea Agapia


Manastirea Neamt


Manastirea Neamt

În tezaurul de valori ale patrimoniului istoric şi cultural-artistic naţional, Mănăstirea Neamţ, supranumită “Ierusalimul ortodoxiei române”, ocupă un rol cu totul deosebit, întreaga sa existenţă conferindu-i aură de legendă şi atributele unei vetre de viaţă spirituală.


În lipsa unor documente care ar fi putut asigura date istorice precise, marea majoritate a cercetătorilor pledează pentru existenţa unei aşezări monahale pe malul drept al Nemţişorului încă din secolul al XIVlea, atunci când au apărut şi târgul din apropiere şi cetatea de pe Dealul Pleşu. Se pare că în preajma unei vechi bisericuţe de lemn, Petru I Muşat (1375-1391) a ridicat aici primul lăcaş de piatră cu hramul “Înălţarea Domnului”, la finalizarea şi la înzestrarea căruia au mai contribuit şi ceilalţi voievozi Muşatini de la sfârşitul veacului al XIV-lea.


Manastirea Neamt

Mănăstirea este atestată documentar în anul 1407, însă rădăcinile în timp ale activității monahale se întind până în veacul al XII-lea. Din vechile construcții care au existat între zidurile Mănăstirii Neamț, astăzi, se mai regăsesc doar biserica lui Ștefan cel Mare și partea inferioară a turnului clopotniță zidit de Alexandru cel Bun. Clădirile care se află acum în incinta mănăstirii datează din perioada secolelor XVIII-XIX. Între anii 1958 - 1961 a fost reconstruită Biserica Sfântul Gheorghe, între chiliile de pe latura de est, pe locul unde altădată Petru Mușat înălțase prima biserică din piatră.


Manastirea Neamt

Mănăstirea Neamț este cel mai interesant și mai reprezentativ monument al arhitecturii vremii, atât ca plan și structură interioară, cât și ca mod de decorare a fațadelor. Arhitectura și plastica decorativă exterioară adaugă monumentului o măreție impunătoare. Un soclu, cu două lărgiri successive, formează postamentul puternic din blocuri mari din piatră de talie, deasupra căruia se înalță pereții zidiți până la două treimi din înălțime cu bolovani de râu și piatră mai măruntă. De la acest nivel și până la cornișa de piatră de sub streașină, paramentul este lucrat în zidărie de cărămidă. Pe porțiunea aceasta a paramentului sunt două rânduri de ocnițe - cele de jos, mai mari, iar cele de sus, mai mici - deasupra cărora se desfășoară o bogată friză de ceramică smălțuită, compusă din discuri, romburi și triunghiuri împodobite cu motive vegetale și geometrice. La elementele de policromie ale fațadelor se adaugă brâiele și pilaștri de cărămidă smălțuită dispuse în câmpul zidăriei, atât în frize care înconjo ră monumental, cât și în formă de colonete, precum și picturile în frescă, ce se mai păstrează în unele ocnițe. Fațadele absidelor, în partea lor inferioară, sunt decorate cu firide alungite până la soclu. Cunoscutele contraforturi ale arhitecturii moldovenești sunt orânduite simetric în jurul monumentului: două, dispuse în unghiurile vestice, și câte unul, de o parte și de alta în dreptul arcului median al pronaosului, în dreptul încăperii mormintelor și în dreptul proscomidiarului și diaconicului și, în sfârșit, unul mic în axul absidei răsăritene. Ferestrele prin care pătrunde lumina în camera mormintelor, naos și altarul bisericii, în decursul timpului, au fost lărgite și mărite, dar cu prilejul lucrărilor de restaurare din 1958-1961 li s-a dat forma originară. Turla, de formă octogonală, cu patru ferestre și patru contraforturi, se înalță pe două baze suprapuse, prima cu opt laturi, iar a doua de formă stelată cu opt vârfuri.


Manastirea Neamt

Dintre atracțiile Mănăstirii, impresionant este Aghiazmatarul circular din fața Mănăstirii Neamț, unde se face sfințirea apei la hram. În biserică se află Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, pictată în anul 665 în Israel, pe care domnitorul Alexandru cel Bun a primit-o în dar de la Împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul.Dintre obiectele cu valoare istorică și artistică din colecția mănăstirii, mai importante sunt următoarele: Icoana Maicii Domnului primită în dar, potrivit tradiției, de Domnitorul Alexandru cel Bun de la Împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, Catapeteasma care, pe vremuri, a aparținut paraclisului din Cetatea Neamt, câteva icoane din veacurile XVII-XVIII, icoane executate de Nicolae Grigorescu, un vas pentru aghiazmă din anul 1775, un Panaghiar din 1750, o Nebederniță din anul 1665, un Epitrahil din veacul al XVIII-lea, un Omofor care a aparținut Episcopului Pahomie al Romanului (1706 - 1714), o presă tipografică din veacul al XVIIIlea, ouă prese tipografice din metal din veacul al XIX-lea, numeroase Xilogravuri și diferite piese tipografice.


Manastirea Neamt

Așezământul deține și cea mai veche bibliotecă mănăstirească cu 18.000 de volume, având astfel o contribuție deosebită la dezvoltarea culturii și artei românești medievale. În pronaos se află mormantul Episcopului Pavel al Romanului (1632) și ale unor schimonahi, dar și moaștele Sfântului necunoscut, descoperite în 1986 prin scoaterea asfaltului de pe alee. În camera mormintelor se află mormântul lui Ștefan Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun și mormântul vestitului stareț Paisie Velicicovschi (1794).


Încă de la finele veacului al XIV-lea, aici există o școală de caligrafi și miniaturiști în cadrul căreia se copiau și se împodobeau cărți bisericești pentru mănăstiri și biserici din târguri și sate. În prima jumătate a veacului al XV-lea, activitatea de manuscriere caligrafică și decorare artistică a textelor bisericești a fost dominată de vestitul monah Gavriil Uric, iar în a doua jumătate a aceluiași veac, de Teodor Marisescul, Ghervasie Ioanichie, Nicodim și Palade, ucenicii lui Gavriil Uric. Documente neîndoielnice atestă că la Mănăstirea Neamț s-au prelucrat metale prețioase făurindu-se obiecte de cult; tot aici s-au format pictori, sculptori în lemn și sculptori în piatră.


Manastirea Neamt

La Muzeul de Artă se păstrează renumitul Epitaf, care a aparținut până în anul 1916 Mănăstirii Neamț, făcut în anul 1437 de egumenul Silvan.


Călugării din Sfânta Mănăstire Neamț viețuiesc, astăzi, ca dintotdeauna, potrivit cu pravila lor. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului, ei păstrează cu grijă și prețuire biserica lui Ștefan cel Mare, impunătoare prin măreția și frumusețea ei, precum și obiectele de cult de mare valoare istorică și artistică.

Manastirea Neamt Manastirea Neamt Manastirea Neamt


Manastirea Secu


Manastirea Secu

Așezată în vecinătatea Pârâului Secu și la poalele Muntelui Vasan, Mănăstirea se înfățișează sub forma unei cetăți medievale, construită cu ziduri groase, turnuri de apărare și turle ce se înalță asemenea unor sulițe uriașe. Cu o vechime de peste 500 de ani, Mănăstirea Secu este una din cele mai vechi așezări monahale din Neamț. Construcțiile care se află astăzi în cadrul complexului mănăstiresc de la Secu au fost construite, începând cu anul 1602, de către vornicul Nestor Ureche.


Manastirea Secu

În interiorul complexului monahal de la Secu se află și două paraclise: paraclisul “Adormirii Maicii Domnului” (1640) și paraclisul “Sf. Nicolae” (1758- 1763). Bisericii ctitorite de către vornicul Nestor Ureche în 1602 i s-a adăugat în secolul al XVIII-lea pridvorul, apoi, în prima jumătate a veacului trecut, un diaconicon, un proscomidiar, precum și pridvorașul de pe latura vestică. În anul 1850 i s-a refăcut în intregime pictura interioară și i s-a reînnoit catapeteasma. În anul 1821, lupta revoluționarilor eteriști cu turcii provoacă mari daune Mănăstirii Secu. Dupa 1821, s-au reconstruit corpurile de chilii din incintă, refăcându-se din temelii și Paraclisul „Sfântul Nicolae”, distrus de incendiu. De asemenea, în anul 1832 se construiește pe temelie de piatră biserica cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din cimitirul mănăstirii. Până în anul 1850 se restaurează și biserica mare a mănăstirii, realizându-se, în aceeași perioadă, catapeteasma și pictura murală în ulei. În perioada 1977-1984 s-a efectuat ample lucrări de restaurare a întregului complex monahal. Pe latura vestică a mănăstirii se află masivul turn al intrării, având la primul etaj o încăpere boltită semicilindric, iar la cel de al doilea etaj, clopotnița. Scara de acces, în spirală, este alipită peretelui nordic al turnului. O dispoziție interioară, cu mult mai interesantă, prezintă turnul nord vestic, denumit „turnul Mitrofanei”, la care etajele al doilea și al treilea au fost amenajate ca locuință pentru familia ctitorului. Pictura inițială, executată în anul 1602, în stilul frescelor bizantine, s-a păstrat, în câteva registre, atât în interior, deasupra ușii dintre pronaos și naos, cât și în exterior, deasupra pisaniei originale, pe latura de sud. În pronaos se găsește o raclă frumos sculptată, din lemn de tei, conținând mai multe odoare sfinte: o cruce în care se găsește o părticică de lemn din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos; chivotul în care s-a păstrat un fragment din piciorul Sfântului Ioan Botezătorul, precum și părticele din moaște sfinte.


Manastirea Secu

Cele mai multe piese ale tezaurului de la Secu, “marea minune a Secului” (N. Iorga), în număr de peste 70, se păstrează în cadrul colecției de obiecte bisericești a mănăstirii în care sunt expuse obiecte de cult, manuscrise și tipărituri, inclusiv Cazania de la 1643 a Mitropolitului Varlaam. Dintre ele se remarcă “Aerul” dăruit mănăstirii de către ctitori în anul 1608, pe fondul roșu al catifelei fiind reprezentată în fir de aur Plângerea lui Iisus. La fel de importantă este și seria de Evangheliare în manuscris, cel mai vechi manuscris fiind unul scris in limba slavonă ce dateaza din secolul XIV-XV. Printre alte obiecte prezente in muzeul mănăstirii menționăm: o cruce îmbrăcată în argint din anul 1592, două cădelnițe și două cățui din argint aurit lucrate în stil gotic din sec. Al XVII-lea, un sfeșnic de argint cu decorațiuni florale având inscripția „Nestor Ureche, 1602”, o frumoasă bederniță, broderie în fir de aur și argint reprezentând Învierea Domnului, trei cruci sculptate în lemn de măslin de calugării din mănăstire, ferecate în argint aurit la 1849, și alte obiecte de o mare valoare istorică și artistică. Însă, cel mai deosebit dar pe care l-a primit Mănăstirea Secu, păstrat cu sfințenie până astăzi, este Icoana Maicii Domnului din biserica mare, oferită de Domnitorul Vasile Lupu în anul 1647, ca semn de prețuire deosebită față de Mitropolitul Varlaam, marele cărturar și credinciosul său sfătuitor. Provenind dintr-o familie de răzeşi, care se numea Moţoc, din Borceşti, sat situat lângă Târgu-Neamţ, Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1590. Din tinereţe şi-a îndreptat paşii spre Schitul Zosima de pe valea pârâului Secu, unde a învăţat carte şi limbile slavonă şi greacă. Fiind bun povăţuitor, a fost numit egumen al mănăstirii. În 1610, Varlaam este numit arhimandrit si egumen la Secu, iar la 23 septembrie 1632, datorită clerului și credincioșilor moldoveni, Varlaam este hirotonit arhiereu și mitropolitan al Moldovei. După unele cronici, se stinge din viață în perioada dintre 18 august și 19 decembrie 1657 la Mănăstirea Secu, unde se odihnește până astăzi. Canonizarea Mitropolitului Varlaam a avut loc în anul 2007, iar în prezent pelerinii se pot închina la Sfintele Moaște, ce sunt așezate într-o frumoasă raclă din argint și aur în cadrul bisericii Mănăstirii Secu.


Manastirea Secu

In memoria si evlavia credicioncioșilor, alături de Mitropolitul Varlaam, a rămas și Cuviosul Paisie Velicicovski (1772-1794), ce s-a nascut in orașul Poltava (Ucraina) și a fost staret la Secu în perioada anilor 1775-1779. În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât trecerea în rândul sfinților a Cuviosului Paisie. Datorită învățăturilor Cuviosului Paisie, în cultura românească se dezvoltă o mișcare de renaștere a vieții monastice, pe baza unei mai bune cunoașteri a învățăturilor patristice și a transpunerii lor riguroase în practică. În obștea paisiană a funcționat o adevarată școală de traducători din limba greacă în limba română și slavorusă, textele patristice fiind răspândite în Moldova și Țara Românească.


Prin personalitățile bisericești care au crescut și s-au format aici, Mănăstirea Secu a constituit un factor activ în dezvoltarea vechii culturi românești, cât și a vieții duhovnicești.

Manastirea Secu Manastirea Secu Manastirea Secu


Manastirea Sihastria


Manastirea Sihastria

Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1655 de episcopul Ghedeon de Huși, ucenic al mitropolitului Varlaam Moțoc. Locul ales a fost „poiana lui Atanasie”, iar primii viețuitori au fost șapte sihaștri din Mănăstirea Neamț. În prezent, în același spațiu există două biserici, cea veche și cea nouă, construită în anii '90. În cimitirul mănăstirii, devenit loc de pelerinaj, se află mormântul Părintelui Cleopa. Cimitirul a fost așezat în locul actual de către Părinte, între anii 1944-1945. La mormântul sfinției sale vin zeci de credincioși, care aprind o lumânare și se roagă pentru odihna sufletului său, amintindu-si cu drag de neuitatele sale cuvinte și mai ales de nesfârșita dragoste a părintelui. De asemenea, în cimitir se află mormintele ieroschimonahului Onufrie Frunză și arhimandritului Ioanichie Bălan.


Manastirea Sihastria

La începutul secolului al XVIII-lea, Schitul Sihăstria ajunge într-o stare aproape de ruină. Astfel, în anul 1734, Episcopul Ghedeon de Roman construiește o nouă biserică pe care o închină Mănăstirii Secu. În anul 1821, în urma luptelor dintre cetele eteriștilor lui Alexandru Ipsilanti și turci, Mănăstirea Sihăstria a suferit distrugeri. Însă, cu sprijinul mitropolitului Veniamin Costachi, lucrările de refacere au început în anul 1824 și au durat aproape doi ani. În anul 1837 se construiește din lemn un paraclis cu hramul Sfinții Părinți Ioachim și Ana și, în continuare, alte două corpuri de chilii, în partea de est și de nord. În vara anului 1941 un incendiu necruțător a mistuit paraclisul de lemn și o parte a chiliilor Sihăstriei, iar în anul 1942 este ales stareț Părintele Cleopa. Ulterior, s-au refăcut incinta și chiliile arse ale mănăstirii.


Manastirea Sihastria

Din ansamblul construcțiilor, biserica “Nașterea Maicii Domnului” prezintă un interes deosebit. Echilibrul proporțiilor, zveltețea turlei, efectul liniilor, sobrietatea interiorului și simplitatea decorație eterioare sunt doar cateva din caracteristicile unice ale bisericii. În anul 1988, au fost pictate două icoane mari, în frescă: Acoperământul Maicii Domnului și Nașterea Maicii Domnului, hramul mănăstirii. Pronaosul este secționat de un arc transversal suspendat, care amintește de vechea încăpere destinată mormintelor. În prima parte, bolta este împărțită de un arc longitudinal în două calote sferice paralele, detaliu rar în Moldova. Turla, în formă cilindrică, strapunsă de patru ferestre înguste, este susținută de același sistem de arcuri moldovenești, suprapuse pieziș, care preiau descărcările tamburului și se sprijină pe cei patru pandantivi. Pe lângă icoanele împărătești ale lui Iisus Hristos și Maicii Domnului cu Pruncul la piept, se remarcă “Cina cea de taina”, unde apostolii sunt așezați la o obișnuită masă rotundă, asemănătoare cu cele din casele țărănești. Catapeteasma a fost lucrată în anul 1947 și, privită în ansamblu, se impune prin amploare și stil, ca cea mai reprezentativă sculptură din paraclis. Îndeosebi ușile împărătești sunt o adevărată broderie în lemn.


De asemenea, printre lucrările de înaltă realizare artistică, sculptate în lemn de păr, se numără Strana Maicii Domnului, broderia sculptată, reprezentând prooroci din Vechiul Testament, precum și iconostasul cu “Învierea Domnului”, în lemn de chiparos, și "Cei doisprezece apostoli", medalioane aplicate din lemn de tisa.


Manastirea Sihastria

După anul 1947, Sihăstria a devenit o mănăstire misionară, căutată de mulți pelerini, iar după anul 1989, când obștea a sporit mult numeric, s-a simțit mai mult nevoia construirii unei biserici mai mari. Ca ocrotitoare a noii biserici a fost aleasă Sfânta Teodora de la Sihla. În anul 1999 s-a finalizat construcția Catedralei Sfintei Teodora de la Sihla, iar în anul 2004 s-a terminat pictura interioară, în frescă. Biserica nouă este construită în plan triconc, cu o turlă pe naos și încadrată în partea dinspre apus de două turnuri laterale. Biserica cea nouă atrage numeroși turiști impresionați de picturi și de obiectele bisericești, dar și cunoscători ai părintelui arhimandrit Cleopa (1912-1998). Vorbele înțelepte ale părintelui Cleopa s-au păstrat în 16 volume de învățături intitulate “Ne vorbește părintele Cleopa”, iar pentru cunoașterea vieții sale poate fi vizitat Schitul Sf. Părinte Cleopa. Intrarea în biserică se face prin partea de vest, în nartex, pe a cărui fațadă sunt șapte firide pictate în mozaic. Accesul în pridvorul bisericii se face printr-o ușă masivă metalică, cu ornamente de bronz încastrate.


Pridvorul este încadrat de două turnuri, deasupra lui fiind cafasul sub care se găsesc două uși: una spre sud, care duce la scara spre cafas, și una spre nord, spre pangarul bisericii. Pronaosul are trei nave, una centrală și două laterale, înscrise de opt coloane, din care două sunt angajate în zid.


La demisolul bisericii se află un paraclis având hramul “Sfântul Mucenic Victorin” și “Toți Sfinții Romani”, sfințit în anul 2001. În partea stângă a demisolului se află o raclă de lemn sculptat, unde se găsesc părticele din Sfinte moaște. Situat în colțul de nord-est al incintei, turnul-clopotniță al mănăstirii face parte din ansamblul construcțiilor ridicate în anul 1825. Lucrările de restaurare din anii 1983-1984, consolidarea zidurilor, fresca interioară și exterioară și acoperirea cu tablă de cupru, dau clopotniței durată și frumusețe.


Mănăstirea posedă și o bibliotecă, cu peste o mie de volume, unele tipărite în perioada secolelor XVII-XVIII.


Manastirea Sihastria Manastirea Sihastria Manastirea Sihastria Manastirea Sihastria Manastirea Sihastria Manastirea Sihastria


Manastirea Varatec


Manastirea Varatec

Scriitorul și teologul Gala Galaction a prezentat și el peisajul monahal de la Văratec. "Dacă mă gândesc la Varatec, îi văd turlele cum se ivesc peste livezi și peste holde, văd alături Filiorul, dealul rotund ca un arici și purtând pe el stejari în loc de țepi, văd căsuțele albe ca omătul risipite larg printre sutele de nuci și cireși, văd biserica Sf. Ioan, mormântul Veronicăi Micle (...) și de prin prejur dealuri de aluni și de mesteacăni, văi albite de romaniță, zidurile negre ale pădurilor de brad".


Primele urme monahale pe acest loc sunt legate de numele maicii Olimpiada, o maică de la Mănăstirea Durău, tunsă in monahism în Schitul Topolnița. Ea va fi sprijinită în demersul ei de Cuviosului Iosif, fondator și duhovnic al mănăstirii, care în ziua de 16 august 2008, de sărbătoarea hramului Bisericii "Adormirea Maicii Domnului”, a fost canonizat. Ziduri masive din piatră închid o incintă unde se află Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (biserica principală), stăreția și clădirile administrative (aflate în clădirile de pe latura nordică a incintei) și Muzeul mănăstirii, unde fusese anterior Atelierul "Regina Maria" (aflat în clădirea de pe latura sudică). Incinta monahală este înconjurată de satul mănăstiresc, alcătuit din casele tradiționale țărănești, care se înșiră pe ulițe înguste, unde locuiesc maicile . Ansamblul Mănăstirii Văratec a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004, fiind alcătuit din următoarele 5 obiective : Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - datând de la începutul secolului al XIX-lea, Turnul clopotniță de poartă - datând din secolul al XIX-lea, Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" - datând din 1844, cu adăugiri în jurul anului 1880, Biserica "Schimbarea la Față" - datând din 1847 și Chiliile - datând din secolele XIX-XX.


Manastirea Varatec

Zidirea bisericii de la Mănăstirea Văratec a fost terminată în anul 1812, dar abia în anul 1841 a fost sfinţită, dupa zugrăvirea ei cu pictură.


În anul 1839, domnul Mihail Sturza al Moldovei hotărăște ca Mănăstirea Văratec să fie independentă de celelalte mănăstiri și schituri din zonă, obștea de maici putând să se îngrijească și să hotărască independent cele de folos mănăstirii.


Mai multe soții de boieri au donat moșii acestui așezământ monahal: logofeteasa Elencu Paladi, maica Elisabeta Balș, născută cu numele de Zoe Rosetti, și căsătorită cu logofătul Teodor Balș, și maica Safta Brâncoveanu (1778 - august, 1857). În fața bisericii se află statuia de bronz a Saftei Brâncoveanu, care a ctitorit o parte din cele de folos mănăstirii. Statuia a fost lucrată de sculptorul Ion Jalea, în anul 1935.


Începând din anul 1962 se derulează importante lucrări de consolidare, restaurare și renovare atât la cele trei biserici, cât și la arhondaric și la unele clădiri din Mănăstirea Văratec.


În anul 1985 pe locul altarului fostei biserici de lemn a fost amenajat un bazin, pe locul Sfintei Mese fiind amplasată statuia unui înger ținând în brațe o cruce.


Manastirea Varatec

În diferite perioade, la Mănăstirea Văratec au viețuit mai mulți teologi și oameni de cultură. Printre aceștia sunt de menționat următorii: poeta Veronica Micle, protosinghelul Nicodim Măndiță, episcopul Partenie Ciopron, arhimandritul Bartolomeu Anania și academicianul Zoe Dumitrescu- Bușulenga.


Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a fost construită din piatră de râu și cărămidă. Ea are un plan dreptunghiular, fără abside laterale și cu absida altarului semicirculară. Edificiul este susținut de patru contraforturi scunde. Sub streașină, biserica este înconjurată de un brâu de ocnițe oarbe.


Biserica are formă de navă, având pridvor, naos, pronaos și altar. Cele două turle ale acesteia sunt cilindrice, fiecare având câte un acoperiș în formă de clopot. Pridvorul bisericii are intrarea pe peretele sudic, fiind acoperit cu două calote sferice susținute de un singur arc longitudinal și de alte două arce laterale. Pronaosul și naosul sunt despărțite de un zid susținut de două coloane. Aceste două cupole sunt separate printr-un semicilindru de mici dimensiuni, sprijinit pe arce transversale, în timp ce altarul prezintă un arc dublou spre apus, fiind boltit în sfert de sfera la răsărit.


Manastirea Varatec

În pronaos se află "Mormântul duhovnicului Iosif", adormit în Domnul la data de 28 decembrie 1828. Acesta este primul duhovnic de la Mănăstirea Văratec. Lângă acesta se crede că au fost înmormantate și primele starețe ale mănăstirii: Olimpiada, Nazaria și Magdalena, însă mormintele acestora nu au fost încă descoperite. Sfântul Altar este despărțit de restul bisericii printr-o superbă catapeteasmă sculptată în lemn de tisa și poleita cu aur, lucrare cu o deosebită valoare artistică, executata de Constantin Zugravul, în anul 1816. Pictura bisericii a fost realizată în anul 1841, ea fiind refăcută în anul 1882, de pictorii T. Ioan și D. Iliescu.


Sub absida altarului se află un osuar unde au fost depuse osemintele maicilor din vechiul cimitir al mănăstirii. În afara bisericii, lângă zidul acesteia, se află mormintele unor maici mai de seamă din istoria mănăstirii: Evghenia Ștefănescu, Eufrosina Lazu, Eugenia Negri, iconoama Veniamina Pribagu, arhimandrita Veniamina Hermeziu și Ecaterina Balș, mama Saftei Brâncoveanu.


În anul 1960 s-a înființat în cadrul Mănăstirii Văratec, în clădirile de pe latura stângă, Colecția de artă veche bisericească de la Mănăstirea Văratec. Colecția conține un bogat patrimoniu de obiecte de cult şi icoane străvechi pictate în tempera pe lemn, datând din secolul al XV-lea și care îl înfățișează pe Sf. Nicolae sau pe Arhanghelii Mihail și Gavri,l aduse de la Mănăstirea Râșca – Fălticeni.


Manastirea Varatec

Din secolul al XVI-lea, din zona Văleni – Neamț, datează o pereche de icoane împărătești înfățișând una pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar cealaltă pe Maica Domnului cu Pruncul. Alături de acestea se adaugă și icoana „Schimbarea la Față” - toate icoanele sunt pictate în tempera pe lemn și ni se arată clasice în stilizarea lor bizantină. Din secolul al XVII-lea datează o serie de icoane de mici dimensiuni, care provin tot de la Văleni, dar și icoana „Maica Domnului Dolorosa”, lucrata în tempera de zugravul Eftimie.


De la schitul Topolița provin icoanele ce înfățișează Mântuitorul și Maica Domnului, pictate de ieromonahul Tiufan în anul 1697. Impresionante sunt si celelalte icoane ale Maici Domnului expuse aici: una din sec. Al XVI-lea, ce înfățișează pe Fecioara cu Pruncul în partea dreaptă, alta din sec. al XVII-lea tot cu Pruncul pe dreapta, donată în anul 1661, apoi o icoană a Maicii.


Domnului cu Pruncul sugând pe partea dreaptă, o icoana datând din 1779 de la Războieni și o icoană înfățișând pe Maica Domnului cu pruncul între îngeri, pictată de Nicolae Grigorescu în anul 1859.


Manastirea Varatec Manastirea Varatec Manastirea Varatec Manastirea Varatec


Schitul Sfantul Mina

Schitul Sfantul Mina

Schitul aparţine Manăstirii Sihăstria și se află în orașul Tîrgu Neamț. Construcţia sa a fost finalizată în anul 1951, sub stareţia protosinghelului Ioil Gheorghiu. Atunci, paraclisul era format dintr-o singură încăpere, naosul fiind unit cu pronaosul, cu o lungime totală de 12 metri şi o lăţime interioară de aproape cinci metri.


În anul 1959, paraclisul a ars însă, ca prin minune, ieromonahul Varsanufie Lipan a salvat icoanele pictorului Irineu Protcenco şi le-a adus până la Manăstirea Sihăstria. Acum, aceste icoane sunt expuse în pridvorul Paraclisului „Sf. Părinţi Ioachim şi Ana” de la Mănăstirea Sihăstria.


Cu binecuvântarea Î.P.S. Daniel, s-a început construcţia unui paraclis şi a unui corp mare, de piatră, pentru chilii.


Paraclisul a fost sfinţit în anul 1995 de către Î.P.S. Mitropolit Daniel, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Mina. La scurt timp s-a mai construit o casă mare, cu etaj, tot din piatră, pentru diferite nevoi ale schitului, precum şi o gospodărie anexă.



Schitul Sihla


Schitul Sihla

De la Manăstirea Sihăstria, o potecă urcă spre Schitul Sihla, pe urmele sihaştrilor care în veacurile trecute, iubindu-l pe Hristos, l-au căutat departe, în munţi, prin pădurile de necuprins ale Neamţului.


Pe prispa îngustă a unei stânci, la adăpostul primitor al unui bloc de piatră, se află două chilii de lemn, din secolul al XIXlea, şi o bisericuţă „dintr-un brad”, lungă de doar câţiva paşi. Construită de „Dumnealui aga Ioaniţă Paşcanul Cantacuzino, precum să şi găseşte scris într-o Sfântă Evanghelie... la leat 1763...”, cu hramul Schimbarea la faţă, biserica „dintr-un brad” se păstrează în stare aproape iniţială, lucrată din bârne de lemn. Interiorul, puţin luminat şi foarte simplu, mai păstrează, prin intimitatea sa, atmosfera unei epoci de demult.


Schitul Sihla

Biserica actuală a schitului datează din anul 1813. Catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur, dă un aspect frumos şi plăcut interiorului. În partea stângă, într-o mică raclă de lemn sculptat, se găsesc câteva părticele din moaştele unor sfinţi: capul Cuviosului Ieremia, părticele ale Sfinţilor Ioan Botezătorul, Maria Magdalena, Modest şi ale Sfântului Ierarh Iacob.


Pe partea de nord a Muntelui Sihla, pe o poteca tainica, se urca la Pestera Sfintei Cuvioase Teodora. Aici este locul unde aceasta, prin multe lacrimi de post si rugaciune, s-a nevoit ani de-a randul. Pentru omagierea vietii ei se povesteste ca a fost construit schitul Sihla in anul 1725 si tot in amintirea ei, in anul 1991, a fost infiintat schitul din Codrii Pascanilor care a primit Hramul Sfanta Teodora. Aceasta a fost canonizata la data de 7 august și a fost supranumită de Biserica Ortodoxă “floarea duhovnicească şi de mare preţ, mireasă a lui Hristos, pe care a odrăslit-o pământul binecuvântat al Moldovei”.


Schitul Sihla Schitul Sihla Schitul Sihla Schitul Sihla


Schitul Vovidenia

Schitul Vovidenia

În perioada secolelor XV-XVI, schitul a fost un loc al pustnicilor. Pustnicii se retrăgeau din Mănăstirea mare pentru mai multă interiorizare în rugăciunea inimii. Din acest motiv, Schitul Vovidenia a primit numele de „Altarul din Poiana Liniştii”. La sfârşitul secolului al XVII-lea, familia banului Gosan a ctitorit o biserică cu hramul „Sfântul Spiridon”, iar în anul 1749 Episcopul Ioanichie al Romanului a construit o altă biserică de lemn cu hramul Vovidenia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. Biserica a fost sfinţită în ziua de 21 noiembrie a aceluaşi an. Noua ctitorie a fost dotată cu cărţi, veşminte, obiecte de cult, terenuri şi case.


În anul 1849 s-a început construcţia unei noi biserici cu faţade neoclasice, luminoase, cu cinci turle. Lucrările au fost terminate în anul 1857. Biserica a cunoscut de-a lungul anilor mai multe reparații, iar între anii 1868-1869 a fost pictată, în tempera, de pictorul Constantin Călinescu. Catapeteasma este de la vechea biserică, fiind zugravită de unul dintre calugării mănăstirii, iar pictura interioară se remarcă prin multitudinea scenelor inspirate din viața monahală românească.



Biserica Catolică din Târgu Neamț

Biserica Catolica din Targu Neamt

De aproape un secol, creștinii, catolici și ortodocși deopotrivă, și-o amintesc pe Strada Tudor Vladimirescu. În însăși incinta casei lui Iosif Kertz, care a voit ca o parte a casei sa fie dedicată cultului și să deservească exigențele spirituale ale catolicilor din Târgu Neamț și din împrejurimi, pentru multă vreme, capela fost dedicată Sfântului Anton de Padova prin a cărui mijlocire mulți dintre cei care au cerut ajutorul lui au fost binecuvântați cu harurile lui Dumnezeu. Acolo se adunau creștinii pentru a se ruga lui Dumnezeu și pentru a celebra Sfânta Liturghie.


În timp capela a fost atașată mai multor parohii, precum Bărgăoani, Piatra Neamț Nisiporești, păstorită de preoții acestor parohii care, în vreme de restriște, veneau ca să celebreze, să asculte și să se roage împreună cu puținii catolici din oraș și cei care veneau de prin împrejurimi. Astăzi ea însăși este parohie autonomă; cu hramul Sfinți „Petru și Paul”, capela a fost restructurată și transformată în biserică parohială.


Păstorul comunității catolice este Pr Iulian Butnaru; împreună cu comunitatea enoriașilor a stabilit un program pentru celebrări și alte activități de cult. E prezent în mijlocul lor în toate duminicile, sărbătorile și în fiecare zi de marți.


Biserica Catolica din Targu Neamt Biserica Catolica din Targu Neamt Biserica Catolica din Targu Neamt Biserica Catolica din Targu Neamt


Turism Cultural


Casa Memoriala "Alexandru Vlahuta"

Casa Memoriala Alexandru Vlahuta

Casa Memoriala "Alexandru Vlahuta" de la Agapia a intrat în circuitul turistic în anul 1963. Construită în anul 1885, casa în care a trăit scriitorul Alexandru Vlahuţă se află în apropiere de Manăstirea Agapia. Prin poziţia sa pitorească, sub poala pădurii, şi prin arhitectura populară specifică zonei, care întregesc importanţa sa muzeistică, casa memorială constituie un important obiectiv turistic si cultural. În această casă, scriitorul Alexandru Vlahuţă venea adeseori în timpul verii pentru a se odihni şi pentru a scrie. Poate că aici a fost inspirat să scrie vestita Românie Pitorească (1901), în special povestirea În munţii Neamţului, în care descrie cu măiestrie cetatea.


Datorită lucrărilor de consolidare şi restaurare realizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în prezent ne putem bucura de casa în care a locuit scriitorul Alexandru Vlahuţă. Pornind de la patrimoniul iniţial din anul 1963, când a fost inaugurată casa memorială, acum vizitatorul descoperă o expoziţie care cuprinde mobilierul original şi obiectele personale ale familiei Vlahuţă, precum şi fotografii, scrisori şi cărţi care relevă aspecte semnificative din viaţa şi creaţia cunoscutului scriitor.


Casa Memoriala Alexandru Vlahuta

În pridvorul spaţios au avut loc adevărate cenacluri literare, la care participau prietenii scriitorului: Barbu Delavrancea, I. L. Caragiale, N. Grigorescu, Paul Bujor, Al. Philippide, Radu Rosetti şi alţii. Tot aici s-a hotărât căsătoria fiicei sale Margareta cu nepotul lui Barbu Delavrancea, marele bizantinolog de mai târziu, profesorul I.D. Ştefănescu. A doua fiică, Ana, s-a căsătorit cu fiul pictorului N. Grigorescu, Gheorghe N. Grigorescu. Tradiția cenaclurilor literare s-a păstrat, iar în prezent ele sunt un prilej de comuniune şi comunicare pe teme diverse din punct de vedere cultural.


De la literatură şi religie, la filosofie şi arte vizuale, temele sunt semne că muzeul, ca şi biserica, reprezintă un spaţiu viu de manifestare şi relaţionare umană.



Casa memoriala "Ion Creanga"

Casa memoriala Ion Creanga

“Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care m ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”.


Casa memoriala Ion Creanga

Cuvintele Amintirilor din copilărie descriu și astăzi, la fel de veridic ca și în urmă cu secol, atmosfera din casa scriitorului Ion Creangă din Humulești. Casa în care s-a născut și a copilărit Ion Creangă a fost construită în anul 183 de către Petrea Ciubotariul, bunicul povestitor, și a fost amenajată ca muzeu în anul 1951. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie. Zecile de povești nemuritoare (Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac sau Fata babei și fata moșneagului), de povestiri (Cinci pâini, Moș Ion Roată și Unirea, Păcală) și de nuvele (Moș Nichifor Coțcariul, Popa Duhul) sunt și vor rămâne, indiferent de epocile pe care le traversează, bucuria copiilor de pretutindeni.


Brand-uri turistice incontestabile, povestitorul Ion Creangă şi căsuţa sa din Humuleşti încarcă locul cu o strălucire specială, ce determină orice român să îşi caute aici rădăcinile şi propriile amintiri. În buchetul de obiective turistice culturale ale judeţului Neamţ, casa lui Creangă din Humuleşti constituie floarea centrală. Graniţa fragilă dintre biografie, ficţiune şi emoţiile profunde pe care le stârneşte întâlnirea cu locul naşterii unui geniu, fac din micul muzeu din Humuleşti un centru energetic şi spiritual de unică valoare pentru poporul român.


Casa memoriala Ion Creanga

Imediat după inaugurare, Muzeul Memorial “Ion Creangă” din Humuleşti a devenit unul dintre cele mai vizitate muzee. Dincolo de semnificaţia sa istoricoliterară şi sentimentală, muzeul reprezintă un produs cert al arhitecturii populare specifice zonei şi perioadei respective. Muzeul memorial “Ion Creangă” din Humuleşti povesteşte, şi fără cuvinte, despre viaţa reală a unei familii dintr-un sat moldovenesc. Simplitatea devine aici congruentă cu frumuseţea, de la curtea împrejmuită cu gard de nuiele, până la interiorul frumos văruit în alb, ca un vis din copilărie. Cei care i-au trecut pragul, adeseori amintesc de căldura interioară care te cuprinde în încăperile căsuţei. Casa reprezintă arhitectura populară, fiind construită din bârne groase lutuite, cu o prispă îngustă de lut şi un acoperiş larg de draniţă. În interior sunt expuse obiecte specifice vremii, care amintesc de marele povestitor, cum ar fi laiţa de jur împrejurul camerei, acoperită cu lăicere, culmea cu câteva straie, opaiţul, furca şi roata de depănat, vârtelniţa, masa la care a învăţat Ionică, buchiile cărţii, precum şi ceaslovul de care aminteşte în memoriile sale. În spatele casei, sub un acoperământ de scânduri sunt expuse mai multe obiecte gospodăreşti şi unelte agricole, care amintesc de descrierile povestitorului.


Casa memoriala Ion Creanga

Exponatele din muzeu sunt mărturiile cele mai sincere ale traiului simplu şi modest, dar şi ale tradiţiilor în spiritul cărora a crescut Nică a lui Ştefan a Petrii. În tinda casei este amenajată o expoziţie cu documente de arhivă, scrisori, cărţi poştale cu autograf, manuale şcolare, “Metoda nouă de scriere şi citire”, “Învăţământul copiilor”, “Geografia judeţului Iaşi”, fotocopii ale manuscriselor şi fotografii.


Simplitatea, bunul simţ și modestia proprii ţăranului moldovean, evidențiate în Muzeul Memorial “Ion Creangă”, generează un puternic sentiment de pioşenie, nu numai pentru ceea ce reprezintă faţă de amintirea lui Ion Creangă, ci şi pentru că ele sunt mărturii autentice ale tradiţiei populare din această parte a ţării.


În prezent, Muzeul Memorial “Ion Creangă” este unul dintre cele mai vizitate muzee din ţară. Anual, peste 40.000 de turişti români şi străini aleg să-i treacă pragul. Copiii sunt atraşi de exponatele din curtea casei, unde pot retrăi poveştile marelui scriitor.


Casa memoriala Ion Creanga Casa memoriala Ion Creanga Casa memoriala Ion Creanga Casa memoriala Ion Creanga
Casa memoriala Ion Creanga Casa memoriala Ion Creanga Casa memoriala Ion Creanga Casa memoriala Ion Creanga Casa memoriala Ion Creanga Casa memoriala Ion Creanga


Casa memoriala "Mihail Sadoveanu"

Casa memoriala Mihail Sadoveanu

În comuna Vânători-Neamţ, în imediata vecinătate a Schitului Vovidenia, se găseşte o clădire care adăposteşte,deopotrivă, Muzeul “Mihail Sadoveanu” şi Casa Memorială “Visarion Puiu”. La 26 iunie 1966, conducerea Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, avându-l ca director pe Perpessicius, cu sprijinul familiei Sadoveanu, a inaugurat Casa memorială “Mihail Sadoveanu” la Vânători-Neamţ.


Casa memoriala Mihail Sadoveanu

Clădirea a fost construită la iniţiativa şi sub directa îndrumare a luiVisarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei în perioada 1935-1940. În anul 1937, acesta construieşte casa, având destinaţia de palat arhieresc. Mitropolitul a locuit în ea doar câţiva ani, iar după plecarea sa în exil, în anul 1944, casa a rămas în administrarea Mănăstirii Neamţ. Cu timpul, odată cu toate schimbările impuse de noul regim, clădirea devine casă de oaspeţi pentru vizitatorii sus-puşi ai vremii. În anul 1947, casa este pusă la dispoziţia scriitorului Mihail Sadoveanu şi cedată spre folosinţă pe viaţă.


Casa îmbină valoarea sentimentală cu cea istorico-literară conferită de prezenţa sadoveniană şi de certele calităţi arhitecturale, inspirate din specificul vechilor construcţii din zonă.În anul 1997 însă, clădirea fost retrocedată Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La momentul actual, muzeul este administrat de către monahi, care au amenajat în incinta ei şi un mic muzeu dedicat Mitropolitului Visarion Puiu.


Casa memoriala Mihail Sadoveanu

Scriitorul a locuit în casa de la Vânători-Neamţ aproape 20 ani, între anii 1944-1961, fiind reşedinţa sa de vară. Un număr de opt romane au văzut lumina tiparului aici, dintre care se numără: Nada florilor, Nicoară Potcoavă, Păuna mică, Clonţ de fier și Lisaveta.


În prezent, muzeul păstrează ambianţa respectivei epoci. Expoziţia permanentă cuprinde obiecte, cărţi şitablouri care au aparţinut scriitorului. Pe lângă acestea, se disting ca mobilier o masă florentină, un şah de fildeş sau pianul familiei. De asemenea, vizitatorul va descoperi mobila veneţiană din sufragerie, dar şi scrinul vechi de peste o sută de ani, achiziţionat de însuşi autorul. Impresionant rămâne pianul vienez, la care au cântat nume mari româneşti precum George Enescu, Dinu Lipatti, Maria Tănase, Sviatoslav Richter, Valentin Gheorghiu şi două din fiicele scriitorului, Despina-Lia şi Tincuţa.


În acelaşi timp, o atracţie deosebită este reprezentată de obiectele de vânătoare şi de pescuit. Valoroase sunt şi tablourile semnate de Cornelia (Nelly) Ştirbei, Dimitrie Sadoveanu, fiul cel mare al povestitorului, Iulia Hălăucescu, Aurel Băeşu, Jean Steriadi, Ştefan Constantinescu, Mircea Ispir, cât şi sculpturile realizate de Ion Vlasiu, Miliţa Pătraşcu sau Constantin Baraschi.


Importante obiecte muzeale sunt, în aceeaşi măsură, ediţiile princeps ale volumelor sadoveniene, în număr de 63, precum şi volumele istorice.


Casa memoriala Mihail Sadoveanu Casa memoriala Mihail Sadoveanu Casa memoriala Mihail Sadoveanu Casa memoriala Mihail Sadoveanu
Casa memoriala Mihail Sadoveanu Casa memoriala Mihail Sadoveanu Casa memoriala Mihail Sadoveanu


Casa Memoriala "Veronica Milcle"

Casa memoriala Veronica Micle

Casa memorială “Veronica Micle” se distinge prin simplitate, având o tindă şi trei încăperi, precum şi prin autenticitatea stilului.


Construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, numai din lemn şi din cărămidă, casa a fost lăsată în posesia Veronicăi Micle ca zestre şi moştenire de la părinţii săi. Cu trei ani înaintea morţii sale, în anul 1886, casa este donată Mănăstirii Văratec. În prezent, casa se află în vechiu centru al oraşului,vizavi de Spitalul Orăşenesc Tîrgu Neamţ. Ulterior, casa a trecut prin mainile mai multor proprietari ca mai apoi, la iniţiativa protopopului Constantin Matasă, imobilul să fie declarat monument istoric. Din anul 1982 a intrat în administrarea Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.


Casa memoriala Veronica Micle

Casa a fost refăcută după planul original şi amenajată ca muzeu memorial din anul 1984, cu numele Casa memorială Veronica Micle. În anul 1998, în faţa acesteia este amplasat un bust al poetei, realizat din bronz de către sculptorul Popa Damian-Ioan. Casa memorială constituie o preţioasă dovadă istorică a veacului trecut, ce împleteşte imaginile vechii aşezări cu amintirea mereu vie a aceleia care, prin dragoste şi suferinţă, şi-a înscris pentru totdeauna numele alături de cel al poetului Mihai Eminescu.


În cadrul casei memoriale, vizitatorii vor descoperi personalitatea Veronicăi Micle în fotocopii, manuscrise, cărţi şi obiecte personale care au aparţinut poetei. Dintre obiectele personale ale scriitoarei aflate în patrimoniu se numără un scrin, o călimară, un suport de cărţi şi prima ediţie a volumului de poezii publicat de scriitoare.


Casa memoriala Veronica Micle

Scriitoarea Veronica Micle debutează în anul 1872 în Noul curier român cu două lucrări în proză: Rendezvous și Plimbarea de mai în Iași. Majoritatea poeziilor sale sunt publicate în Convorbiri literare, dar colaborează și la Columna lui Traian, Familia, Literatorul și Universul literar. În anul 1887, apare sub semnătura scriitoarei volumul de Poezii, care cuprinde poezii originale, prelucrări după Theophile Gautier și Lamartine, dar și aforisme. Despre acest volum, Mihai Eminescu spunea: „Cartea ei e veșnic nouă pentru mine … Ce frumoase versuri întâlnești în cărticica asta. Citește-le și o să vezi câtă dreptate am!”.


Într-una din camere este amenajat locul unde Veronica Micle a scris o parte din poeziile, maximele şi epistolele sale către Mihai Eminescu. Scrisorile dintre cei doi îndrăgostiţi au fost recuperate după o sută de ani, în volumul intitulat Dulcea mea Doamnă, Eminul meu iubit.


Casa memoriala Veronica Micle

Ambianţa muzeală a camerelor este completată de oglinda mare de cristal a scriitoarei, lada folosită în călătoriile din ţară şi străinătate, un suport pentru cărţi din argint masiv, o măsuţă vieneză, un binoclu de vânătoare, un ceas de masă, precum şi o copie a măştii mortuare a marelui Eminescu. În cursul vieţii sale, Veronica Micle a venit deseori să locuiască în această casă. Se spune că a îndrăgit foarte mult acest loc. Spre sfârşitul vieţii, se retrage să trăiască la Mănăstirea Văratec, iar în anul 1886 donează casa mănăstirii. Actul de danie către Mănăstirea Văratec conţine şi cererea acesteia: “(...) Iar pe peretele casei să fie afișat o placă de marmură pe care va fi scris pentru pomenire de generația actuală și viitoare "Casa Veronica Micle" (...) “.

Casa memoriala Veronica Micle Casa memoriala Veronica Micle Casa memoriala Veronica Micle Casa memoriala Veronica Micle


Turism Istoric


Cetatea Neamt


Cetatea Neamt

“vestita Cetatea Neamţului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger…” (Ion Creangă)


Chiar în imediata apropiere a oraşului Tîrgu Neamţ se află CetateaNeamţ, o cetate medievală cu adevărat impresionantă. Construită în timpul lui Petru I Mușat al Moldovei, cetatea Neamţ cunoaşte cea mai înfloritoare perioadă în timpul lui Ştefan cel Mare.


Întemeierea statului Moldova, în anul 1359, dar şi creşterea puterii centrale şi dezvoltarea economică au fost factori determinanţi pentru construirea unor întărituri de piatră, care aveau menirea să asigure controlul drumurilor şi al punctelor obligatorii de trecere. Aşezată aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleşului, Cetatea Neamţ străjuieşte valea Moldovei şi a Siretului, ca şi drumul care trece peste munte în Transilvania, de la Tîrgu Neamţ spre Pipirig, peste Petru Vodă, prin Poiana Largului spre pasul Tulgheşului. Fiind una din cele mai bine întărite cetăţi de care a dispus statul medieval moldovenesc, Cetatea Neamţ a fost prezentă în evenimentele de primă importanţă pe care le-a cunoscut această parte de ţară.


Cetatea Neamt

Cu privire la începuturile construcţiei Cetăţii Neamţ, o serie de istorici şi filologi, dintre care unii de mare prestigiu, precum A.D. Xenopol, B.P. Haşdeu, D. Onciul, au pornit în interpretările lor de la Bula papală din anul 1232, în care se strecura informaţia că în timpul şederii cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei, între anii 1211-1225, aceştia ar fi construit pe versantul estic al Carpaţilor un castrum muntissimum. Pe acest considerent, ei au acreditat ideea că aceasta nu putea fi decât Cetatea Neamţ. În deceniul al şaselea al secolului trecut, când lipsa informaţiilor istorice scrise au putut fi suplinite de preţioasele informaţii date de bogatele săpături arheologice, părerile asupra începuturilor cetăţii au putut fi reconsiderate. Astfel, materialul databil din stratul cel mai de jos de locuire al cetăţii, scos la iveală prin investigaţiile sistematice efectuate, constituie o dovadă certă că Cetatea Neamţ a fost construită în a doua parte a domniei lui Petru I Mușat, perioadă în care Moldova a cunoscut o dezvoltare economică şi politică continuă. Este foarte probabil că documentul din 6 mai 1387, prin care Petru I Muşat a depus jurământul formal de vasalitate faţă de regele Vladislav Iagello al Poloniei, face referire şi la Cetatea Neamţ, atestată documentar în mod clar câţiva ani mai târziu, la 1395.


Cetatea Neamt

Pentru construcţie s-a folosit cel mai mult piatră de râu din părţile Pipirigului. Doar la construcţia arcadelor, a pervazurilor, la piloni şi contraforţi a fost folosită piatră de carieră de la Domesnic şi de la Gura Secului, iar o cantitate apreciabilă de rocă de gresie verzuie a provenit chiar din stânca de la baza Culmii Pleşului.


Timp de mai bine de două veacuri, Cetatea Neamţ a avut un foarte important rol politico-militar, cunoscând fie momente de eroism legendar, fie distrugerigrave. Cetatea a devenit un punct aprig disputat de către diferiţi pretendenţi la tronul Moldovei, mai ales în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, iar uneori a fost loc de refugiu pentru familia domnească, dar şi adăpost pentru tezaurul ţării.


Cetatea Neamt

Recent, în perioada 2007-2009, Cetatea Neamţ a fost reabilitată prin intermediul fondurilor europene. S-au realizat lucrări de modernizare a drumului de acces, restaurarea întregului ansamblu architectonic, iluminarea căilor de acces şi a monumentului, care să satisfacă cerinţele funcţionale de canalizare, alimentare cu apă şi de amenajare de parcări moderne în apropierea cetăţii. Cetatea Neamţ a fost redată circuitului turistic naţional şi internaţional la data 4 iulie 2009.


Locul Cetăţii Neamţ a fost ales în mod fericit, întrucât Culmea Pleşului asigură, prin poziţia sa naturală, mari posibilităţi de apărare. Stânca Pleşului apare ca un pinten desprins de vârful Cerdac. Acesta se află la o înălţime deaproximativ 480 de metri faţă de nivelul mării şi la 80 de metri faţă de nivelul apei Neamţului. Planul cetăţii are aspectul unui patrulater cu laturi inegale, adaptat după teren. Specific pentru Cetatea Neamţ este faptul că turnurile de apărare, din cele patru colţuri, n-au fost plasate în exteriorul zidurilor, ca la cetăţile Suceava şi Scheia, cetăţi construite în aceeaşi perioadă. La Cetatea Neamţ, turnurile de apărare au fost încadrate direct în scheletul de ziduri, şi aceasta pentru că fortificaţiile naturale de pe trei laturi nu permiteau construcţia lor în exterior.


Intrarea în cetate se făcea pe “Poarta Muşatină” de la mijlocul zidului de nord. Aceasta era şi partea vulnerabilă a cetăţii, de fapt numai prin partea aceasta cetatea putea fi cel mai uşor atacată. Aşa că încă din faza muşatină, latura nordică a fost apărată de un şanţ destul de adânc, care trecea prin imediata apropiere a zidului, fapt dovedit de săpăturile arheologice.


Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt
Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt
Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt
Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt
Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt
Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt
Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt
Cetatea Neamt Cetatea Neamt Cetatea Neamt


Monumentul "Vanatorilor de Munte"


Monumentul Vanatorilor de Munte

La o altitudine de aproape 500 de metri, în partea de nord-est a oraşului, pe o terasă creată în anul 1936, se ridică Monumentul “Vânătorilor de munte”.


Monumentul a fost inaugurat la 29 iunie 1939, în cadrul unei solemnităţi la care a participat regele Carol al II-lea, întemeietorul primului batalion de vânători de munte, primul ministru Armand Călinescu, generali şi ofiţeri superiori ai corpului de armată a vânătorilor de munte. Edificiul este închinat eroilor Batalionului de Vânători de Munte din Tîrgu Neamț, căzuți în luptele de la Oituz, din vara anului 1917. Lucrarea are un soclu de o înălţime de 16 metri şi sugerează prin formă un foişor de observaţie. Pe soclu sunt reprezentate două basoreliefuri realizate în bronz de către Theodor Burcă. Unul dintre basoreliefuri prezintă o femeie înaripată, îmbrăcată în haine de roman, cu o spadă la şold, în mişcare, ce face un salt de pe un vârf de munte. În mâna stângă ţine stema României sprijinită pe umăr, iar în mâna dreaptă, întinsă, ține o coroniţă de lauri. Ea simbolizează România. Al doilea basorelief prezintă militari români ce se avântă în luptă. Pe o treaptă superioară a soclului se află un vultur mare, din bronz, care se îndreaptă către vest, la fel ca ostaşii primului batalion de vânători de munte porniţi spre frontul de luptă.


Monumentul Vanatorilor de Munte Monumentul Vanatorilor de Munte Monumentul Vanatorilor de Munte Monumentul Vanatorilor de Munte


Muzeul de Istorie si Etnografie


Muzeul de Istorie si Etnografie

Clădirea în care funcționează Muzeul de Istorie și Etnografie Tîrgu Neamț este un monument de arhitectură și a fost construită între anii 1852-1853. Începând cu data de 1 iunie 1853, aici a funcţionat Şcoala Domnească, iar apoi a devenit Şcoala Nr.1 Tîrgu Neamţ.


Școala și-a început cursurile "în limba patriei", sub denumirea de Școala Nr. 1 de băieți. Printre elevii săi s-au numărat marele povestitor Ion Creangă, filozoful Vasile Conta, Al. Lambrior și Nicolae Munteanu, devenit ulterior - sub numele de Nicodim Munteanu - patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar dascălii Isaia Teodorescu (Popa Duhu), Grigore Conta și Gheorghe Cosmovici s-au afirmat ca adevărați precursori ai pedagogiei moderne românești.


Muzeul de Istorie si Etnografie

În curtea muzeului este amenajat parcul tematic “Țara lui Creangă”. Aici turiștii pot intra în atmosfera copilăriei scriitorului împreună cu personajele ce amintesc de nemuritoarele episoade din “Amintiri din copilărie”, cât și de poveștile “Punguța cu doi bani”, “Capra cu trei iezi”, sau de povestea omului leneş din “Prostia omenească”.


Oficial Muzeul a luat fiiță în 1957, funcționând într-o clădire de lângă parcul orașului. Acesta a avut la baza exponate ce proveneu din obiectele descoperite în urma cercetărilor arheologice desfașurate la Cetatea Neamț de către profesorii Ilie Milea și Dumitru Constantinescu, începând cu anul 1939. Mult timp Muzeul din Tîrgu Neamț a fost considerat Muzeu al Cetății. Pentru a ajunge la forma sa actuală acesta a trecut prin mai multe etape ce pleacă de la primă expoziţie muzeală din 1940, trece prin perioada în care din 1968 este reorganizat în clădirea fostului Sfat Popular Raional, iar în anul 1977 este transferat în actuala clădire. Forma actuală a expoziţiei a fost stabilită între anii 1986-1987, când expoziţia de bază a muzeului a fost reorganizată complet devenind Muzeul de Istorie şi Etnografie din Tîrgu Neamţ.


Muzeul de Istorie si Etnografie

Secția de Istorie a Muzeului expune pe de o parte vestigii arheologice descoperite în arealul orașului Tîrgu Neamț ce dovedesc că aici a existat una din cele mai vechi așezări locuite din zona Moldovei, datând din neolitic și epoca bronzului și pe de altă parte exponate ce confirmă bogăţia istoriei sale medievale. Cele mai vechi dovezi de locuire s-au găsit în zona Băile Oglinzi (zona izvoarelor sărate), și anume ceramică ce datează din perioada culturii Starcevo-Criș (mileniul VI-V î.d.Hr.). Cultura aceasta a fost urmată de cultura Precucuteni (mileniu V-IV î.d.Hr.) și apoi de civilizația Cucuteni (până în mileniul III î.d.Hr.). Aceste culturi au fost atestate de descoperirile facute la Pometea, Lunca, Târpești și Oglinzi. În anul 1847, atunci când s-au început săpăturile pentru Spitalul Orășenesc, s-au descoperit, de asemenea, urmele unei posibile cetăți dacice. Puternica Cetate Neamţ ce a străjuit Moldova în perioada medievală a reprezentat atât un punct de apărare pe harta ţ rii cât şi un cunoscut centru comercial. Astfel vestigiile descoperite în urma săpăturilor arheologice din Cetate arată o viaţă intensă ce oferă indicii despre dezvoltarea cetăţii şi a Moldovei în general.


Pentru o incursiune în lumea meşteşugurilor tradiţionale din zona Neamţului, “Muzeul de Istorie şi Etnografie” reprezintă un punct central. Aici, vor putea fi cunoscute instalaţii ţărăneşti, tehnicile şi instrumentele de lucru tradiţionale, portul popular din zonă precum şi textilele de interior specifice zonei etnografice Tîrgu Neamţ.


Muzeul de Istorie si Etnografie

Într-un pavilion special amenajat sunt expuse o serie de instalaţii ţărăneşti, dintre care cele de prelucrare a fructelor şi seminţelor, a lemnului şi a lânii, obiecte de patrimoniu autohton de mare valoare prin vechime şi stare de conservare.


Costumul popular, confecţionat în mare parte în casă, este asemănător costumului din Moldova. Costumul femeiesc este compus din: cămaşă (cămaşa dacică încreţită la gât), poale, catrinţă, bârneaţă, bundiţă. Costumul popular bărbătesc este compus din căciulă, cămaşă, fustă, bundiţă, brâu (chimir) și iţari (cioareci). Specifică Neamţului este casânca, fie neagră, fie înflorată. În unele sate se purta şi bariz (un batic înflorat) sau, în vechime, ştergare. În ceea ce priveşte încălţămintea, femeile purtau, ca şi barbaţii, opinci. Acestea erau confecţionate din piele de porc sau de vită şi se încălţau peste obiele (oghiele) sau peste ciorapi (colţuni) tricotaţi din lână.



Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie
Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie
Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie Muzeul de Istorie si Etnografie


Muzeul Neculai Popa, Tarpesti


Muzeul Neculai Popa, Tarpesti

Pasiunea de colectionar a lui Nicolae Popa s-a manifestat inca din copilarie. Indragostit de istoria neamului, de cultura si traditiile stramosesti, Nicolae Popa a inteles de timpuriu impactul procesului de modernizare a societatii romanesti in a doua jumatate a sec. XX asupra lumii rurale.


In incercarea lui de a salva o parte din memoria si identitatea culturala a satului, a inceput sa colectioneze obiecte considerate invechite, iesite din uz, in intentia expunerii lor intr-un spatiu muzeal. Casa colectiilor, sau muzeul"Popa" (cum a fost supranumita intre timp), a fost amenajat in anul 1972 in gospodaria familiei, fiind deschis publicului spre vizitare cativa ani mai tarziu. In paralel cu activitatea de colectionar, Nicolae Popa a desfasurat o bogata activitate de culegator de folclor, de animator cultural, pasiunea lui pentru teatrul popular fiind dublata de activitatea publicistica si cea de creator popular (masti traditionale, sculptura in lemn si piatra).


Muzeul este amplasat in incinta propietatii familiale datand din anul 1867, un adevarat complex de sculpturi pentru exterior realizate in stil "naiv" de Nicolae Popa,celebru in tara si strainatate pentru acest gen de expresie artistica.Muzeul "Popa" din Tarpesti numara astazi peste 4000 de exponate expuse in 11 sali,grupate in mai multe colectii: istorie si arheologie, numismatica, arme de colectie, etnografie, icoane si obiecte de cult, pictura naiva."

Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti
Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti
Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti
Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti Muzeul Neculai Popa, Tarpesti